phoenix
Numele forumului cat si aceasta descriere pot fi modificate accesind meniul ADMIN -> OPTIUNI
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
După cum știți eu am o mică dereglare la niște rotițe și ca de obicei când e vorba de istorie trebuie să povestesc și ceva despre sărmanii soldați, poate și ca explicație pentru nick-ul și avatarele pe care mi le aleg mereu.
Beauceant, cunoscut și ca Beaucent sau Beauseant a fost bannerul de război al templierilor. Ca simbol îl putem considera un fel de ying și yang european. Despre înțelesul cuvântului s-a discutat mult, de obicei tendința este de a asocia "beau" cu "frumos". Se pare însă că în franceza începutului de mileniu 2 beau avea și sensul de nobil sau glorios. Astfel beau-seant ar putea fi un îndemn, sau un strigăt de luptă cu sensul de fiți nobili! fiți glorioși!, alături de celebrul strigăt Vive Dieux Saint Amour!
În timpurile noastre drapelele mai au doar un rol simbolic, uneori pot trezi anumite emoții și sentimente. La vremea respectivă însă era important și rolul de recunoaștere și orientare pe câmpul de luptă. În luptele duse în Orientul Apropiat, sau outremer cum i se spunea pe atunci, templierii aveau deseori misiunea de a ataca primii. Poate datorită pregătirii și echipamentului, poate din cauza curajului. Se știe din statutele ordinului că teoretic retragerea era admisă doar dacă adversarul era de cel puțin trei ori mai numeros. Practic însă cifra de trei era simbolică, nu se retrăgeau nici dacă dușmanul era și mai numeros. A rămas celebru un caz când 100 de templieri s-au luptat cu 5000 de adversari și unii s-au mai întors vii în tabără. Deci această primă șarjă asupra inamicului era extrem de violentă. Se ataca în formă de V (sau săgeată ) și se încerca stăpungerea și ruperea liniilor inamicului. După această ciocnire urma un haos de nedescris și cei care supraviețuiau căutau stindardul ca să se regrupeze în jurul lui.
Cavalerul franc ajuns la apogeul evoluției sale era un adversar teribil. Eliminăm din start imaginea romanțată și armurile sofisticate apărute cu secole mai tărziu pe care le vedem în unele filme, dar și imaginea de derbedei sălbatici și neciopliți din altele. Pornind de la catafractarii sarmați, adăugnd elemente ca scările aduse de migratorii estici, șeaua înălțată în față și spate pentru mai multă stabilitate preluată de la călăreți unguri, rase de cai foarte înalți, nu atât rapizi dar foarte robuști și puternici, tehnici ca purtarea lăncii sub braț, elemete noi aduse armurii și căștii au făcut din om+cal un ansamblu de neoprit. Au rămas scrise mărturii ale contemporanilor care i-au văzut în acțiune în Orient și care spun că un cavaler în montura completă putea străpunge zidurile Babilonului. Exagerat binențeles, dar în ochii lor era ceea ce pentru noi ar fi un tanc Leopard care dă năvală peste un detașament de iepurași de câmp înarmați cu pușcoace cu baionetă. Este valabil pentru toți cavalerii de atunci dar templierii au impins totul la extrem. Iar o misiune de luptă nu se executa pur și simplu, ea trebuia îndeplinită cu stil, ca să nu-i spunem eleganță. Posibil ca asta să le fi conferit spre sfârșitul erei lor o anumită aroganță și superioritate care nu le-au fost iertate nici până în prezent.
Înapoi la beauceant/beauseant. Purtarea acestuia era o onoare și răspundere foarte mare. Beauseantul se fixa pe o lance obișnuită care trebuia însă purtată vertical. Coborârea lăncii în poziție orizontală sau folosirea ei ca armă împotriva inamicului se pedepsea cu excluderea din ordin. Bannerul trebuia să fie tot timpul înălțat și vizibil. Pentru apărarea sa gonfanonierul, purtătorul de drapel, își alegea înainte de luptă 10 cavaleri ca gardă personală. Aceștia nu se îndepărtau de el și dacă el cădea, unul din ei îi lua imediat locul. Atunci răsuna și strigătul "Beauceant a la rescousse!" - Stindardul este în pericol.
Acum intervine partea care cel puțin pentru mine e fascinantă. Templierii odată intrați în luptă erau într-o situație pe care logica o numește catch22. Un paradox. Ei nu se puteau opri din luptă atâta timp cât beauseantul era înălțat, dar acesta nu putea fi coborât atâta timp cât ei luptau. Rezultatul putea fi doar victoria sau moartea. Prizonieratul însemna tot moarte, de obicei templierii luați prinși erau uciși pentru că se știa că ordinul nu plătește răscumpărarea lor, era o regulă scrisă ( Au fost unele excepții, un mare maestru a fost răscumpărat și a făcut apoi alte greșeli grave pe care nu le-a putut balansa nici măcar cu atacul sinucigaș 100-5000). Răniții de cele multe ori nu supraviețuiau nici ei, chiar și rănile banale erau fatale din cauza infecțiilor. Deci ca și steagul, rezultatul luptei nu putea fi decât alb sau negru.
Se pune atunci întrebarea: de ce făceau asta de bună voie? Prostie și naivitate? Nu. Atunci n-ar fi putut aduce ordinul la nivelul pe care l-a avut înaintea distrugerii sale mișelești. Fanatism religios? Atunci de ce în perioadele mai liniștite erau în legătură cu învățați iudei sau musulmani și făceau un adevărat schimb de idei și de valori spirituale? De ce au refuzat să participe la exterminarea catarilor deși aceștia au fost declarați eretici? Dorința de îmbogățire? Cei mai mulți renunțau la titluri și averi pentru a duce această viață modestă și primejdioasă. Ca ordin erau bogați dar ca indivizi nu dețineau decât caii, armele și hainele de pe ei. În afară de campanii sau misiuni apăreau rar în public. Sau ne scapă ceva, ce nu mai putem înțelege în prezent? Onoarea, datoria, credința, convingerea că există valori și adevăruri care trebuie apărate cu orice preț?
Non nobis, non nobis, Domine Sed nomini tuo da gloriam!
#3
niphilim Full member Din: Atlantida de Jos
Postari: 265
Beauceant a scris:
Beauceant, cunoscut și ca Beaucent sau Beauseant a fost bannerul de război al templierilor.
Esti si vei ramane permanent un "drapel" nobil al acestei comunitati . Si unde vreodata nu poti falfai demn si regal deasupra noastra , ingenuncheat de ale vietii , .... da-ne voie sa iti sprijinim "catargul" !
Noi nu suntem ... templieri . Nici nu aspiram la asa ceva . Suntem niscaiva ametiti de pe netul asta mare de ne-am adunat poate dintr-o intamplare . Dar la ceea ce i-a definit candva pe templieri , la spiritul acestora , putem aspira .
Intamplare sau nu - cine stie ? - amu suntem impreuna . Ori cel putin in acceptiunea mea acest "impreuna" capata conotatii oarecum ... neobisnuite fata de cum percep altii treaba asta pe fond "simplu-virtual" . Fara indoiala am aderat neconditionat la aceasta comunitate , pe care-am gasit-o formata. Unita ! Calda ! Pastorita ( desi poate nu-i cel mai potrivit termen ) de catre tine cu multa noblete . Nu din plictiseala . Nu ! Ci pentru ca am simtit acel "ceva" la care ai muncit atat de mult si cu atata finete .
Asadar , prietene , ..... asteptam sa falfai iarasi demn deasupra noastra ! Cand si cum poti asta .
_______________________________________ Baezmeticidae Acefaloidae Cometidoidis Vulgo , daca te prind pe orbita lui Phoenix te dau cu capu' de toti asteroizii ! Sa mor io ! Esti cel mai prost din galaxie !!!
#4
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
Nu-i chiar așa, eu sunt doar un little dreamer dar uite ce mi-am luat chiar acum, total ontopic, o împart virtual cu voi.
Pauperes commilitones – poza de Beauceant, in Istorie · 32KB
niphilim Full member Din: Atlantida de Jos
Postari: 265
Noroc , Bo !
_______________________________________ Baezmeticidae Acefaloidae Cometidoidis Vulgo , daca te prind pe orbita lui Phoenix te dau cu capu' de toti asteroizii ! Sa mor io ! Esti cel mai prost din galaxie !!!
Se pune atunci întrebarea: de ce făceau asta de bună voie?
Apartenenta la un corp de elita si camaraderia au fost dintotdeauna idealuri masculine - o posibila explicatie. Oarecum on topic: de un an incerc sa reproduc simbolul "Ordinul Dragonului" si Sigiliul Templierilor. Primul este aproape gata, la cel de-al doilea inca mai am de lucru...
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
Posibil, dar cred că a fost și mai mult. Existau ordine pur militare în care ar fi putut intra, așa renunțau la multe bucurii lumești și se supuneau unor reguli severe. S-a păstrat un regulament al ordinului cu 72 de puncte care stabilesc viața de zi cu zi, îmbrăcămintea, alimentația, comportamentul, nu era chiar o plăcere. Scrie mult acolo, multe reguli sunt tipice pentru călugări, altele interesante. de exemplu pentru îmbrăcăminte era permisă doar lâna și blana de oaie. Doar în orient unde era foarte cald erau permise vara haine din in. Erau interzise podoabele și obiectele prețioase. Acestea nu erau permise nici pe harnașamentul cailor decât dacă erau primite cadou dar și atunci trebuiau vopsite ca să nu se vadă metalul prețios. Orice scrisoare trimisă sau primită era citită trebuia arătată întâi superiorilor. Vânătoarea era interzisă, atât cu sulița, arcul sau arbaleta cât și cu șoimi de vânătoare. Jurămintele erau interzise, singurul jurământ valabil era cel de ași da viața pentru frații săi. Din rația de pâine o zecime era dată săracilor.
Referitor la sigiliul cu cei doi călăreți pe un cal, reprezentarea e binențeles simbolică. În realitate fiecare cavaler avea dreptul la 3 cai, în cazuri de excepție și mai mult. Unul era doar pentru luptă, unul pentru călătorie și unul pentru transportul echipamentului. Există și o regulă care spune că dimineața încă înainte de slujba religioasă sau așezarea la masă cavalerul e obligat să verifice starea cailor săi, să-i îngrijească și hrănească și să se poarte frumos cu grăjdarii și scutiertul personal.
(ps Sper să reușească bine piesa, de fapt sunt sigur că iese după ce am văzut alte lucrări)
In legatura cu regula, nu era atat de draconica pe cat pare, are o supapa. Se specifica im mod concret ca restrictiie alimentare si programele nocturne de rugaciune sunt nule in perioadele de campanie. Avand in vedere ca se considerau permanent "de straja"... Ca si exemplu capitulele, intrunirile periodice ale unei comanderii nu se "inchid", sedinta se "suspenda" pana la urmatoarea intrunire, intreaga activitate a comanderiei este continua, nu secventiala. Cel putin teoretic templierul iese din starea de alarma prin slujba de inmormantare, uneori nici atunci (daca e ingropat cu ambele maini pe sabie, ramane de straja). Cred ca in esenta regimul de viata era foarte diferit de la o comanderie a alta, totul fiind la dispozitia Comandantului. Sigiliul deriva din imaginea intiparita (intentionat) in constinta publica a vremii: nu lasam oameni in urma. Un cavaler al Templului era greu de ucis, echipamentul era exceptional pentru perioada respectiva si s-a imbunatatit continuu, cum musulmanii nu pot sa fie suspectati de tampenie, loveau tancu' la senila. Oricum, ideea este ca rata de supravetuire a oamenilor era mai mare decat cea a cailor.
#11
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
Da, la alimentație existau excepții. În general primeau de trei ori pe săptămână carne, marțea, joia, iar duminica porție dublă. Dacă se nimerea ca în una din zile să fie post primeau carnea în ziua următoare. Lunea miercurea și sâmbăta primeau de trei ori legume, vinerea o singură masă. Răniții și bolnavii primeau mai mult. De asemenea cei care plecau să lupte primeau porții duble. Exista și obiceiul ca doi cavaleri să mănânce din aceeași farfurie, fiecare având grijă ca celălalt nici să nu fie prea hulpav dar nici să se abțină fără motiv. Pentru vin fiecare avea paharul său și acestea trebuiau să fie egale.(regula 10-13) Din câte am citit eu de la rugăciunea de dimineață erau scutiți cei care se întorceau târziu din misiune și erau obosiți.(regula 18) Și da, excepțiile și micile ocolișuri ale regulilor erau ordonate de comandantul respectiv.
În legătură cu caii am citit odată ceva dar nu bag mâna în foc că a fost așa, poate e doar o legendă. Se spunea acolo că de multe ori caii erau dresați să muște adversarii. ( cam ca la Andrii Popa - și are un murg de 4 ani care mușcă din dușman )
Comparația cu șenila tancului e bună dar aș mai adăuga că asta îi lua doar un atu cavalerului, nu îl oprea. În general avem impresia că cel căzut de pe cal se zbătea ca un gândac pe spate și nu mai era în stare de nimic. Poate datorită filmelor sau armurilor grele de paradă sau turnir pe care le mai vedem în muzee. În general în perioada primelor cruciade armura consta din cămașa de zale și cască. Greutatea lor nu depășea cea a echipamentului cărat în spate în prezent de armatele moderne, 20-30kg. Cu timpul s-au tot adăugat elemente până la cutiile de conserve de prin sec 16. Dar purtătorul putea să fugă, să se rostogolească, să încalece și să descalece repede. Problema nu era greutatea ci căldura și respirația la efortul depus, asta le-a fost fatală multora.
În legătură cu caii am citit odată ceva dar nu bag mâna în foc că a fost așa, poate e doar o legendă. Se spunea acolo că de multe ori caii erau dresați să muște adversarii. ( cam ca la Andrii Popa - și are un murg de 4 ani care mușcă din dușman )
Nu este deloc o legenda. Cu acest fenomen s-au confruntat prima oara templierii. Pur sangii arabi erau special instruiti ca efectiv sa lupte ( in felul lor ) in orice "Battlefield". Iar asta fara un indemn anume din partea stapanului. Din pur dicernamant venit din educatie. De unde pana atunci caii europenilor nu erau decat "mijloace de locomotie", acestia au trebuit sa-si reconsidere conduita in lupte, sa devina una cu calul pe care-l calareau. Nu europenii sunt "Parintii" cavaleriei.
Caii arabi erau educati de tineri sa muste, sa loveasca cu copitele de pe loc sau din galop, sa galopeze "liniar" ca sa nu impiedice in niciun fel orice actiune ar fi intreprins calaretul.
Perfect adevarat ca "jupanii" in calarie la acele vremuri ( si chiar inaintea lor ) au fost hunii. Insa putini stiu ca maestri dresori huni erau contractati de catre arabi inspre a le educa/dresa caii.
Arabii au avut dintotdeauna o foarte stransa legatura cu animalele folosite pe campurile de lupta. De ordin afectiv-empatic! Aceasta nu se rezuma la doar a le exploata. Cazuri concrete din istorie fac referire la relatiile lor cu elefantii, cu camilele, cu caii, cu soimii, etc. In aceeasi maniera a fost candva educat si calul lui Alexandru Macedon care efectiv lupta alaturi de stapanul sau. Multe cronici sustin acest lucru. ( de altfel a si fost foarte elegant exprimat in filmul artistic acest aspect)
Poate de-aici "cultul" pe care-l au popoarele arabe pentru cai, grija selectiei genetice, performantele pe care le-au obtinut de-a lungul timpului in fel-de-fel de competitii ce-au tinut de echitatie, etc.
_______________________________________ Semper fi ....
Insa putini stiu ca maestri dresori huni erau contractati de catre arabi inspre a le educa/dresa caii.
Hunii, ca popr, au avut o trecere meteorica prin istorie, desi glorioasa, de nici doua secole. Intre disparitia lor si cruciade sunt peste sase sute de ani distanta - cumva aceeasi diferenta dintre epoca lui Stefan cel Mare si mandatele lui Iliescu.
Comparația cu șenila tancului e bună dar aș mai adăuga că asta îi lua doar un atu cavalerului, nu îl oprea. În general avem impresia că cel căzut de pe cal se zbătea ca un gândac pe spate și nu mai era în stare de nimic. Poate datorită filmelor sau armurilor grele de paradă sau turnir pe care le mai vedem în muzee.
Nu e o impresie, ci un adevar, Asa a pierit floarea nobilimii franceze la Azincourt.
Insa putini stiu ca maestri dresori huni erau contractati de catre arabi inspre a le educa/dresa caii.
Hunii, ca popr, au avut o trecere meteorica prin istorie, desi glorioasa, de nici doua secole. Intre disparitia lor si cruciade sunt peste sase sute de ani distanta - cumva aceeasi diferenta dintre epoca lui Stefan cel Mare si mandatele lui Iliescu.
Doua sute de ani - asa cum spui, gloriosi - suficienti sa redefineasca cavaleria in Europa.
_______________________________________ Semper fi ....
De la cai - mici, rezistenti, dresati sa fuga la trap si rareori spre deloc obisnuiti cu galopul - si pana la tactica de lupta, adica niciodata sa nu atace frontal, ci numai prin invaluirea aripilor, hunii, aidoma celorlalte popoare venite din stepa Mongoliei, nu au constituit un model pentru cavaleria occidentala, cred eu. Ca de la migratori s-au impus harnasamentul si scarile de sa, e un adevar, insa armura e cu mult mai veche, o foloseau scitii si tot de la ei s-a pastrat atacul cavaleriei grele in centrul apararii - echipament si tactica perfectionate de catafractii bizantini.
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
La Azincourt a jucat un rol important arcul mare englezesc. Nu rezistau nici zalele nici plăcile armurilor. După Crecy și Azincourt nu a mai fost nimic ca înainte. Atunci a început declinul cavalerismului. S-a găsit un vârf de săgeată adânc înfipt într-un lemn din acoperișul Turnului Londrei și concluzia cercetării lui a fost că arcul a fost probabil încordat cu o forță echivalentă cu 60 kg și o viteză de peste 150kmh. Se povestește și despre săgeți care au străpuns porți de lemn groase de 10 cm.
In asta a constat principala provocare. Hans Christian Huff in "Sphinx, tainele istoriei" vorbeste detaliat despre asta . Despre a impune cailor europeni si arabesti "scoala" micilor caluti ai hunilor. Daca initial se credea ca asta nu va duce nicaieri, ei bine, intr-un final a dus la o "scoala" a cavaleriei arabe si europene mult dincolo de asteptari.
_______________________________________ Semper fi ....
#19
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
Adar a scris:
De la cai - mici, rezistenti, dresati sa fuga la trap si rareori spre deloc obisnuiti cu galopul - si pana la tactica de lupta, adica niciodata sa nu atace frontal, ci numai prin invaluirea aripilor, hunii, aidoma celorlalte popoare venite din stepa Mongoliei, nu au constituit un model pentru cavaleria occidentala, cred eu. Ca de la migratori s-au impus harnasamentul si scarile de sa, e un adevar, insa armura e cu mult mai veche, o foloseau scitii si tot de la ei s-a pastrat atacul cavaleriei grele in centrul apararii - echipament si tactica perfectionate de catafractii bizantini.
Probabil că sarmații au contribuit foarte mult cu cavalerii lor în armurile din solzi de metal. Fără scările de șa ale migratorilor nu ar fi funcționat, nu s-ar fi putut ține în șa
Caii de război erau aleși și îngrijiți cu grijă pentru că erau foarte scumpi dar în perioada respectivă nu se poate încă vorbi de o anumită rasă. Pe covorul de la Bayeux se pot vedea cai foarte diferiți. În general se presupune că erau folosiți cai Destrier, asta nefiind o rasă anume ci mai degrabă un tip de cal, de preferat armăsar, mare și puternic. Din aceștia au apărut probabil mai târziu rase ca Percheron sau Shirehorse, cai foarte puternici.
ăsta-i shirehorse
Pauperes commilitones – poza de Beauceant, in Istorie · 50.8KB
#20
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
Și ăsta Percheron
#21
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
Pardon, ăsta-i
Pauperes commilitones – poza de Beauceant, in Istorie · 53.6KB
In asta a constat principala provocare. Hans Christian Huff in "Sphinx, tainele istoriei" vorbeste detaliat despre asta . Despre a impune cailor europeni si arabesti "scoala" micilor caluti ai hunilor. Daca initial se credea ca asta nu va duce nicaieri, ei bine, intr-un final a dus la o "scoala" a cavaleriei arabe si europene mult dincolo de asteptari.
Opinia lui. Parerea mea difera si am spus de ce: cai diferiti, tactici diferite. De altfel, dupa moartea lui Atila, hunii au fost zdrobiti pe campurile de lupta si cea mai crunta bataie le-a fost administrata de bizantini, prilej de afirmare a cavaleriei grele, precursoarea celei care se va impune timp de un mileniu.
Beauceant a scris:
Probabil că sarmații au contribuit foarte mult cu cavalerii lor în armurile din solzi de metal. Fără scările de șa ale migratorilor nu ar fi funcționat, nu s-ar fi putut ține în șa
Stai oleaca, Beauceant. Inovatia, daca-i putem spune asa, adusa de sarmati, este armura lamelara pentru cal si calaret, dar cel mai adesea era formata din placi de os, mai rar din bronz sau metal. Dar ca sa pastram templierii in centrul dezbaterii, as observa ca si in randurile lor a existat un corp de cavalerie usoara: turcopolii, chiar daca cu titlu de auxiliari, insa, la fel ca si cavalerii, supusi unui set de reguli precise alcatuite de ordin pentru ei.
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
Da, turcopolii erau supuși regulilor dar erau recrutați din rândul populației autohtone, la început era obligatoriu ca cel puțin unul din părinți să fie creștin, eventual erau convertiți. Mulți din ei luptau cu arcul și aveau o tactică și arme asemănătoare cu ale musulmanilor. Nu este clar cum erau îmbrăcați, probabil trebuiau să se deosebească de adversari și nu purtau îmbrăcămintea tradițională a zonei. Posibil să fi purtat negru ca și sergenții ordinului. Așa numiții sergenți erau membri ai ordinului dar care nu erau cavaleri. Mai existau și frați în termen, care se alăturau ordinului pentru o anumită perioadă și frați meșteșugari, pietrari, dulgheri care purtau haine albastre sau maro. Adevărații cavaleri în alb erau destul de puțini, nu se știe exact dar probabil că nu au fost niciodată mai mulți de câteva sute în același timp în întregul outremer.
#25
Beauceant Moderator Din: Oppidum Ubiorum
Postari: 132
S-a păstrat o cronică despre construcția unei fortărețe "De constructione castri Saphet" una din fortărețele importante ale ordinului, în care se menționează numărul celor care o ocupau în timp de pace: 50 de cavaleri, 20 de frați în serviciu (sergenți), 50 de turcopoli, 300 de arcași, 820 de meșteșugari și 400 de sclavi.
Era posibil ca într-o bătălie mai mare să moară aproape toți cavalerii, era nevoie mereu de forțe proaspete din Europa
