ionucmora
Full member
 Inregistrat: acum 10 ani
Postari: 200
|
|
Crestinismul in Dacia o continuare a Zamolxianismului
Între cultul zamolxian atribuit daco-geţilor şi creştinism sunt o serie de similitudini. Acestea se reflectă atât în practica cultului religios, cât şi la nivel de dogmă. Acest lucru i-a făcut pe marii istorici ai religiilor precum Mircea Eliade să considere creştinismul la români o continuare firească, cu doar câteva reinterpretări, a zamolxianismului.
Prin prisma scrierilor antice, a studiilor istorice şi de istorie a religiilor a fost fundamentată ideea că daco-geţii, acea ramură nord dunăreană a tracilor, credeau într-un panteon conduse de un zeu suprem Zalmoxis. Această divinitate când cu valenţe solare, când pământeşti şi chiar subterane, presupun istoricii şi geografii antici, pe baza unor legende aflate de la grecii din Hellespont, ar fi existat şi în realitate.
Ar fi fost un sclav al lui Pitagora
„După câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont şi Pont, acest Zalmoxis, fiind om ca toţi oamenii, ar fi trăit în robie la Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesarchos. Apoi câştigându-şi libertatea, ar fi dobândit avuţie multă şi dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui”, scria Herodot.
Nu se ştie exact când a apărut credinţa în acest zeu, dacă a fost un lider religios sanctificat sau când a trăit. De altfel, despre Zalmoxis aflăm doar de la istoricii străini, deoarece triburile geto-dace fără scriere nu au lăsat dovezi scrise privind zeul lor suprem. Tot autorii antici descriu sistemul de credinţe religioase, reunite în forma zalmoxianismului, ca şi cult religios specific geto-dacilor. Pentru istoricii religiilor precum Mircea Eliade, cultul zalmoxian are multe puncte comune cu religia creştină.
Zalmoxis, un „Mesia“ dacic ce propovăduia viaţa de apoi
Însăşi prin descrierea lui Herodot, Zalmoxis este un om în carne şi oase, care trăieşte printre geţi, ca mai apoi, printr-un mister uluitor şi o viaţă exemplară, să obţină sanctificarea şi înălţarea definitivă în panteon. Este o asemănare izbitoare cu modelul cristic apărut în creştinim. Practic, Zalmoxe este un fel de ”Mesia” tracic care şi-a scos poporul din întunecime, i-a oferit principalele percepte religioase şi cel mai de preţ dar, nemurirea.
”În timpul ospeţelor îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururrea, vor avea parte de toate bunătăţile”, scria Herodot.
Mai precis Zalmoxis le oferă speranţa într-o lume după moarte şi conturează ideea de rai, principii regăsite şi în creştinism. Totodată, asemeni creştinismul, în cadrul zalmoxianismului, aşa cum a rămas mărturie de la autorii antici, se face clar delimitarea dintre suflet şi trup. Doar sufletul devenea nemuritor într-o lume paradisiacă ce nu aparţinea nici măcar lui Zalmoxis, deşi el se afla în aceasta.
”Ceea ce pare sigur este că pentru geţi, ca şi pentru iniţiaţii Misterelor Eleusine sau pentru «orifici», post-existenţa preafericită începe după moarte: numai sufletul spiritual îl întâlneşte pe Zalmoxis”, precizează şi Mircea Eliade în lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis-Han”.
Pe greci, ca şi pe multe popoare antice care locuiau în preajma triburilor daco-getice, această credinţă era unică şi fascinantă. ”Credinţa în imortalitatea sufletului n-a încetat să-i intrige pe grecii din secolul al V lea. Herodot nu găsea formulă mai spectaculoasă de introducere decât prezentându-i pe geţi ca pe cei «care cred în nemurirea lor»”, scria Eliade.
”Învierea” lui Zalmoxe, începutul unui cult
După ce a petrecut o viaţă de înţelept printre daci propovăduindu-le nemurirea sufletului şi existenţa unui loc lipsit de griji după moarte, pur spiritual, Zalmoxe păşeşte în rândul zeilor, se leapădă de condiţia umană printr-un mare mister, asemănător religiei creştine. Mai precis Zalmoxe ”moare” şi apoi ”învie”.
”Pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui”, scria Herodot.
În acest act, la fel ca în creştinism, Micea Eliade, vede o moarte iniţiatică şi apoi o transformare a celui ce a fost om în divinitate, ce urmează să fie venerat. ”Este vorba de un ritual iniţiatic. Acesta nu implică cu necesitate că Zalmoxis era o divinitate chtoniană A coborâ în Infern înseamnă a cunoaşte «moartea iniţiatică», experienţă susceptibilă de a întemeia un nou mod de existenţă”, precizează Eliade. Pentru marele istoric al religiilor, credinţa în nemurire şi moartea urmată de epifanie reprezintă un punct esenţial de legătură între zalmoxianism şi creştinism în spaţiul carpato danubiano-pontic.
”Putem deci să ne gândim că credinţele relative la Zalmoxis şi la cultul său au fost absorbite şi radical transformate de creştinism. E greu de crezut că un complex religios centrat pe speranţa de a obţine nemurirea, având ca model - şi meditaţie - un zeu de structură misterică, să fi fost ignorat de misionarii creştini”, susţine Eliade.
Sihaştrii, preoţi şi prooroci în lumea lui Zalmoxe
Cultul zalmoxian a uşurat creştinarea autohtonilor, prin numeroasele asemănări cu noua religie. Pe lângă credinţa în nemurire, caracterul mesianic al lui Zalmoxis, epifania existau şi asemănări privind organizarea şi concepţiile religioase. Astfel cu mult înainte de creştinarea Daciei, în triburile geţilor, dar şi ale tracilor adoratori ai lui Zalmoxe, existau sihaştrii sau oamenii cu comportament apropiat călugărilor. Erau fie oameni care se retrăgeau în meditaţie departe de lume, în numele lui Zalmoxis, fie cei care locuiau în comunitate, dar posteau aspru.
”Poseidonos - ne spune Strabo(VII 3,3) - afirmă că misii se feresc prin cucernicie de a mânca vietăţi şi iată motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor. Se hrănesc însă cu miere, lapte şi brânză, ducând un trai liniştit - pentru care pricină au fost numiţi theosebeis şi kapnobatai. Unii traci - spune acesta - îşi petrec viaţa fără să aibă legături cu femeile, numindu-se ktistai; ei sunt onoraţi şi socotiţi sacri, trăind aşadar feriţi de orice primejdie”, îl citează istoricul Ion Horaţiu Crişan, pe Strabo, în lucrarea sa „Spiritualitatea geto-dacilor”.
Totodată istoricul precizează clar că este vorba de adepţii cultului zamolxian, iar ”călugăria” şi ”postul” făceau parte din manifestărilor lor religioase. ”Este vorba de adepţii doctrinei zalmoxiene. Strabo(VII 3,5), atunci când vorbeşte despre Zalmoxis, ne spune că «a dăinuit la la geţi obiceiul pythagoreic adus lor de zalmoxis de a nu se atinge de carnea animalelor»”, precizează acesta. Totodată, la daci exista o întreagă clasă preoţească, bine organizată, în frunte cu un mare preot, apropiat regelui, investit cu funcţii aproape de egal al regelui în timpul domniei lui Burebista şi ajungând apoi prin Deceneu şi Comosicus cel care deţine puterea laică şi pe cea religioasă.
Mircea Eliade vorbeşte, citând antici precum Strabo, despre o specializare a preoţilor de la taumaturgi la vrăjitori. Totodată este subliniată existenţa sihaştrilor, dacii ”sfinţi” care se retrăgeau în sălbăticie şi trăiau în post. Medicii daci şi preoţi în acelaşi timp vorbesc, scrie Eliade în ”De la Zalmoxe la Ghenghis Han”, despre vindecarea sufletului care duce apoi la o vindecare a trupului, concepţie asemănătoare creştinismului.
Întrunind aceste premise, ca şi proorocirile lui Zalmoxis, Mircea Eliade trage concluzia că o creştinare precoce a Daciei, extrem de rapidă faţă de alte provincii, se datorează tocmai asemănărilor uluitoare dintre zalmoxianism şi creştinism. ”Toate aspectele religiei lui Zalmoxis - escatologie, iniţiere, pitagoreism, ascetism, erudiţie de tip misteric - încurajau apropierea de creştinism. Cea mai bună şi cea mai simplă explicaţie a dispariţiei lui Zalmoxis şi a cultului său ar trebui căutată în creştinarea precoce a Daciei( dinainte de anul 270
pCHR)”, scria Mircea Eliade.
_______________________________________
Sunt fără vârstă, sunt etern, trăiesc dincolo de timp şi spaţiu, am fost creat înainte ca galaxiile să existe.”
|
|
a devenit zi nelucrătoare.
