MadMax
Full member
 Inregistrat: acum 10 ani
Postari: 371
|
|
Zece Secunde de Dorin Davideanu
Sosit la destinație. Mesagerul se materializează și se pregătește să-și înceapă misiunea.
Totul îi apare confuz, încețoșat. Destul de repede însă, îşi dă seama că se află într-o încăpere vastă, unde se găsesc mulți oameni.
Oameni! I-a recunoscut imediat. A fost pregătit pentru asta. Misiunea lui e să îi observe; să observe - de fapt - cât mai multe lucruri.
Privește atent în jur. Încăperea pare să fie locul de desfășurare a unei experiențe științifice. Înseamnă ca a nimerit cum nu se poate mai bine. Încearcă să rețină cât mai multe amănunte. Un perete întreg e ocupat de etajere cu flacoane și recipiente etichetate. Ceva mai departe, mai mulți bărbați stau așezați la câteva mese, studiind preocupați niște fișe. Totul în jur pare nemișcat.
Sesizează, în schimb, sunetele. Aerul încăperii vibrează, e plin de sunete; sunete prelungi, unele ușor modulate, cele mai multe uniforme. Plutesc persistent, insistent.
Mesagerul își întrerupe firul gândurilor pentru a privi atent o fiinţă de o frumuseţe deosebită, o fată aflată la cîţiva paşi de el. O vede dintr-o parte, are un profil fin şi linistit, de o nespusă delicateţe. Ochii îi sunt mari, iar genele prelungi.
Iată, frumuseţea - gândeşte Mesagerul - frumuseţea este aceeaşi pretutindeni, dacă eu, venit dintr-o altă lume, o pot percepe şi înţelege.
Se concentrează din nou asupra sunetelor ce umplu încăperea. Le analizează atent si curând distinge un sunet deosebindu-se prin timbru de celelalte şi dominîndu-le prin claritate. Îi urmăreşte vibraţia plină, până cînd sunetul e înlocuit de un altul, mai ascuţit.
Priveşte in jur şi reuşeşte să descopere sursa acestor sunete deosebite. Provin de la un aparat de dimensiuni medii, aflat în imediata lui apropiere, în faţa tabloului de comandă e aşezat un bărbat vârstnic, preocupat cu totul de manevrarea aparatului.
Dar şi el e nemişcat. În toată încăperea, nimeni nu se mişcă!
De ce?! — se intreabă Mesagerul, îngrijorat.
Poate se află într-un muzeu... iar toţi oamenii pe care-i vede sunt manechine! Sau statui! Mesagerul priveşte spre fata cu ochi mari, aşteptând parcă de la ea infirmarea presupunerilor sale.
Fata are acum pleoapele pe jumătate coborâte şi această schimbare abia perceptibilă îl asigură pe Mesager că se afla în mijlocul unor fiinţe vii.
Într-unul din colţurile încăperii, pe jumătate cufundat în întuneric, zăreşte câţiva bărbaţi plasaţi în jurul unei mese mari, pe care sunt aşezate corpuri sferice, închipuind un sistem stelar sau, poate, o neobişnuita structură molecutară.
Liniştit, Mesagerul observă acum că, de fapt, toţi cei prezenţi se mişcă, dar cu o deosebită încetineală.
Poate nu vor să-mi atragă atenţia într-o direcţie greşită - gândeşte Mesagerul. Dar atunci, încotro trebuie să-şi îndrepte atenţia? Ce încearcă oamenii aceia să-i spună, iar el nu e în stare să înţeleagă?!
Fata cu genele prelungi are pleoapele cu totul coborâte acum. Poate e obosită.
Sunetele, trebuie să asculte sunetele, să le priceapă mesajul... Priveşte o clipă spre aparatul care emite în continuare sunete pline, prelungi, şi spre bărbatul aşezat în faţa acestuia. Urmăreşte cu mare atenţie sunelele. Observă că au durate egale, iar în succesiunea tonurilor de înălţimi deosebite există o anumită ordine. Se prea poate să alcătuiască un limbaj. Timpul pe care îl are la dispoziţie este însă prea scurt pentru a încerca să-l descifreze. O vor face alţii, altădată, mai târziu.
O caută cu privirea pe fata cea frumoasă şi aceasta are ochii mari deschişi, luminându-i misterios chipul.
Mesagerul priveşte apoi spre ceilalţi oameni aflaţi în jurul lui şi are impresia că toţi îl privesc acum pe el, urmărind-l concentraţi.
Auzul îi este lovit de un zgomot mult mai puternic decât toate celelalte, izbucnit dintr-o dată, prelungindu-se apoi şi scăzând treptat în intensitate. Încearcă să identifice sursa acestui zgomot şi se miră că abia acum îl observă pe bărbatul puternic, blond, care s-a desprins dintre ceilalţi. În mâna dreaptă ţine un instrument ciudat, îndreptat spre el şi în jurul căruia pluteşte o ceaţa uşoară. Un aparat de emisie, poate. Dar Mesagerul nu reuşeşte să înţeleagă nimic.
Priveşte distrat o insectă mică, de culoare roşiatică, lucind stins în lumina slabă, care zboară în direcţia lui. Apoi se uită în treacăt spre fata cu gene lungi şi nu se mai miră văzând că are iarăşi pleoapele coborâte.
Majoritatea celorlalţi, însă, îI privesc nemicaţi, insistent, şi nu ştie cum să considere privirile lor intense.
Timpul pe care îl are la dispoziţie e pe sfârşite. Mesagerul se întreabă dacă l-a folosit cum se cuvine. Desigur, totul va fi interpretat; dar e sigur că îi scapă ceva. Există un obstacol care îI împiedică să înţeleagă ce se întîmplă acolo, în faţa lui.
Fata s-a întors şi ea spre Mesager şi îl priveşte cu ochii ei mari. l se pare ca pe chipul ei citeşte mirarea, surpriza. Poate se înşală.
Mutându-şi privirea, Mesagerul observă din nou mica insectă arămie. Acum e mai aproape şi continuă să se apropie, rectiliniu. Brusc, Mesagerul îşi dă seama că nu e vorba despre o fiinţă vie. Insecta e un obiect, de forma cilindro-conică. şi se apropie de el rotindu-se în jurul axei longitudinale.
Un mesaj! Poate îi trimit un mesaj! Trebuie să analizeze obiectul acela, care acum e foarte aproape.
În acest moment însă, Mesagerul aude chemarea Centrului şi părăseşte instantaneu încăperea vastă, plină de oameni.
În „Saloon"-ul înecat de fum, rumoarea e în creștere. Glasuri încă speriate se întretaie:
— Aţi văzut cu toţii! O stafie!!!
— Ba bine că nu! A apărut aşa. deodată, la doi paşi'naintea noastră!
— O fi fost vreun duh rău! Am auzit că în munţii ăştia...
— Dar şi Tommy!... Ăsta zic şi eu bărbat! Nu s-a temut să scoată Coltul şi să tragă!...
— A izgonit-o cât ai clipi!
Cel numit Tommy e un tânăr înalt şi spătos, cu plete blonde, în mâna dreaptă strânge Coltul din a cărui ţeavă se ridica o şuviţă subţire de fum.
— Nu este om în tot ţinutul, de care să mă tem! — zice. Credeaţi că o să mă sperii de-o stafie?! Învîrteşte arma pe deget si o vâră la locul ei în tocul de la centură.
Liza, o fată drăguţă, îl priveşte admirativ şi, după obiceiul ei, clipeşte repede, coborând peste ochii mari pleoapele cu gene lungi.
Stăpânul „Saloon"-ului a părăsit locul lui din spatele tejghelei şi se pregăteşte să ceară socoteală tânărului curajos, întrucât glontele s-a oprit tocmai în rafturile ce acoperă un perete întreg al încăperii, distrugând cîteva sticle cu whisky de cea mai bună calitate.
Scena e urmărită de bărbaţii de la mese, care au uitat pentru câteva momente de veşnica lor preocupare: jocul de cărţi.
Ceva mai departe, cei câţiva pasionaţi de biliard au întrerupt partida şi comenteză recentul eveniment. Bilele uitate pe postavul verde par a alcătui o ciudată structură chimică, sau poate macheta unui sistem planetar.
Un singur om a rămas impasibil: bărbatul în vârstă, aflat în mijlocul încăperii. Aşezat cu spatele, nu a observat apariţia stafiei si, fiind obişnuit cu împuşcăturile, continuă să-şi plimbe nepăsător degetele pe claviatura vechiului său pian.
77.5KB
Modificat de MadMax (acum 9 ani)
_______________________________________
regards
MadMax
|
|
